1 an sau relativitatea timpului depinde de oameni

îţi cauţi atent, clipind în reluare, paharul pe jos
te trage mirarea de haină, o scuturi ca pe zăpadă
asta e pentru tine
sau pentru mine?
suntem departe dar ne lipeşte distanţa
scuză-mi te rog lipsa de cuvinte, mă îneacă frecvent vidul
mă strânge de gât ca o mână rece şi tare
sunt vie dar mă agaţă moartea de suflet frecvent
sună mare, dar e adânc, crede-mă pe cuvânt

mi-e dor de ceva nedefinit şi difuz
mi-e dor de oameni
de vieţile lor în care să trăiesc mai mult decât de obicei
în care să trăiască ei înşişi mai mult
mi-e dor de un mine pe care nu-l mai regăsesc, dan
crezi că e grav?

dragostea e doar o schimbare de perspectivă
o perspectivă mai inexactă, dar mai dulce
prefer totul sec
dar şi asta e o schimbare de perspectivă
textul memoriei şi memoria textului
memoria perspectivei şi perspectiva memoriei
mă învârt iar în cercuri interioare până ameţesc fără să găsesc vreun capăt
sunt oarbă de dimineaţa până când se face noapte
mă învârt bezmetică pe girusurile încâlcite ale memoriilor colective
şi nimeresc mereu cu un zâmbet tâmp şi vechi fix de unde am plecat
de fiecare dată mai adânc

e şocant, îţi spun e şocant să te uiţi şi să vezi sub picioare, sub zăpadă şi pământ
câte poţi face
atunci te simţi inutil de viu
şi pustiu.
şi te îneacă pământul, îţi spun sincer, te îneacă
îl simt încă pe buze

vinul se-nvârte ca o nălucă de lumină
şi rotocoale de fum maschează incertitudinea
dacă-mi scap jos controlul şi-l sparg ţăndări
să fugi fără să te uiţi înapoi
dar fii fără griji, suntem mai mulţi aici
unii dintre noi divaghează imperceptibil când ceilalţi se leagănă pe scaune
cu privirea fixă şi gândurile înlemnite şi bătute în cuie – la propriu: cuie
dar durerea rămâne la mine

aşa e când eşti viu
trebuie să fii atent pe unde calci
crede-mă pe cuvânt când îţi spun – ştiu cum se moare
e de ajuns un pas dezechilibrat, necontrolat sau neatent
şi de acolo e o dulce pantă alunecoasă până jos
conştient dar inert aluneci în rotocoale
ca vinul auriu pe pereţii paharului rotund
ca fumul încovoiat de straturi de aer
aluneci într-o spirală ameţitoare
până jos
unde realitatea te izbeşte cu o lopată
în numele tatălui
Amin.