8 ore in lumina reflectoarelor

îţi aud şi acum buzele sfârâind
miroase a incest
cineva respiră intens
ma înecam încet, tu mă prindeai de mână
ameţeam uşor
îmi fugea lumea de sub picioare ca un covor tras de sub mine
îţi ziceam apoi că n-am fost nicicând mai fericită
ştiu că mor în fiecare zi câte puţin
rămâne din mine doar rolul
şi golul

îmi bântuie mintea dinţii muşcând din mine
încet, profund şi intens
până la lacrimi, cu toată viaţa din noi
ne-am contopit durerile şi morţile
o dată doar
dar până la capăt

mă aprind şi acum ca un brad de crăciun
îmi miroase a lumină,
a hârtie arsă,
eşti în mintea mea prezent
te pierd
mă prinzi
eu ţip
mă scapi
şi cad încet, concentric, ameţitor
lumina se strâmbă când mă atinge
spui că nu-ţi place întunericul
e pe bune: miroşi a lumină

şi eu sunt ca plumbul lichid
incompatibili, antagonici, oarecum tangenţi
mă uit totuşi la tine - mă văd pe mine întoarsă
ca în oglindă
înot palidă sub pielea ta şi ţip cumva
îţi întind mâna udă
şi rămâne întinsă până se usucă
de tot
şi cade

toamna se usuca copacii de haine

cu oasele moi ma joc in gand
ma minteam razand zilnic
aproape clinic
stiu, e cinic
sunt ca si cum n-as fi
imi lipseste ceva - imi lipseste jumatate din mine
si nu stiu cat din ea e in tine
ar fi bine
sa fie

dar sunt morti la usi - ii dau la o parte cu mana dreapta ca pe o perdea
de fum
esti dincolo de realitatea-mi
de fum
e doar durerea care ma topeste. concentric.
ametesc orbital spre ultimul cerc
cercul final care ma absoarbe
ma strange
pana ma zdrobeste
pana ma dizolva si ma ineaca
din nou.
vai, nu din nou!

e din nou cineva care ma asteapta la usa
raman suspendata intre tei si iasomie
intru in panica
si tip, dar in soapta
cine are urechi de auzit sa auda.
tu n-ai.
eu am?
ma surzeste galagia din mine
si cearta si nimicul
si-mi pierd frecvent controlul
sunt oameni care asteapta la rand sa se nasca
la fel si sa moara
usi mai largi si mai inguste
prin care te pierzi cand te chinui sa treci
e ca mersul pe ata - realitatea

vreau sa cada cu totii din cer
si sa ramana nimicul - fierbinte si gol
ciuturile scot din fantana namol
din noroi ne nastem si spre el ne intindem pana murim.
toamna se numara bobocii
nu numai mortii stiu cum e sa mori
de fapt, daca ma gandesc bine imi dau seama
imi dau seama destul de bine ca mai ales ei
nu stiu
nu stiu cum e sa mori
dar eu stiu. zilnic.
oricat de patetic suna

whatever, oricum nu citeste nimeni
[salut!]

Natura moarta cu surori

NATURA MOARTA CU SURORI

sau
Open Pandora’s Box and Here’s What You Get!

text pseudo-liric

*

eram sora geamana, dar mai mica si mereu dominata a unei femei rautacioase, frumoase, puternice, usor nebune

sora mea era o frumoasa si nebuna femeie de success

sora mea geamana planuia o crima si ma obliga s-o ajut

locuiam cu sora mea intr-un apartament luxos, undeva, in centrul unui oras aglomerat, dar eu nu ieseam niciodata

eu eram sora geamana, mai mica, mai slaba, mai zdrenturoasa, mai neiubita, mai tacuta, mai intunecata si mai invizibila

sora mea ma obliga sa contractez un sicriu din lemn, un sicriu fix ca o cutie de scanduri in care sa se ascunda ca sa fuga din tara dupa ce avea sa asasineze pe cineva important sau sa faca ceva ilegal si grav

urma dupa aceea sa fuga departe si sa ma lase singura

eu trebuia sa-i imping sicriul plin cu nisip in mare – exersam de multe ori si-mi repeta totul ca sa nu uit nimic

imi repeta totul... oamenii credeau ca sunt retardata

**

amandoua fiind cu multi oameni pe camp

cu totii jucau ceva ce semana cu golful – numai ca o parte din jucatori erau calare

sora mea geamana calarea intr-un ritm ciudat: intr-un fel anume apasa calul in jos, mai mult decat normal, ca o corabie care se ridica si si cade pe valuri; sora mea geamana calarea fermecatoare si sigura intr-un ritm magic, ca un dans secret

n-am auzit impuscatura, n-am vazut corpul cazand in propriul lui sange, dar mi-amintesc clar calul negru cu coama zburlita apasat in jos pe campul accidentat si pe sora mea tasnindu-i din spate printr-o nisa necunoscuta de nimeni

sora mea tasnea din spatele calului innebunit intr-o nisa plina cu apa tulbure si se strecura elastica prin crapatura stramta cu care se termina in secret – sora mea inota elastica prin labirinturile tulburi si negre de sub camp

eram fascinata de sora mea geamana – cum domina ea calul acela salbatic, cum il controlase si-l innebunise ca sa-i iasa ei saritura aceea pe care-o exersase de multe ori, saritura aceea imposibila si crapatura stramta prin care trebuia sa fii asa slaba si asa elastica ca sa te strecori; din ea in libertatea de labirinturi puturoase ce-o continuau

oamenii s-au agitat mult in jurul meu pana au descoperit cum sora mea disparuse brusc o data cu impuscatura sau orice ar fi fost lucrul acela groaznic pe care il facuse

eu cazusem in lumea mea dar taceam, cum ma invatase ea; lumea ma respecta inca fiindca eram sora ei; si le era frica; trebuise sa fiu acolo pentru ca nimeni sa nu ne confunde - nu stiu daca ma proteja pe mine sau cu mine isi ascutea atacul

nu intelegeam si nu stiam deocamdata nimic – eram doar ingrozita de lucrul groaznic pe care ea tocmai il facuse si ma chinuia teribil sicriul pe care ma fortase sa-l imping in mare si in care pana la urma m-am bagat eu

***

l-am sunat pe tata – un tata strain, dar tata, dintr-o tara de departe tare din care amandoua plecaseram de mult, tare demult

i-am zis tot si a inceput sa se agite: s-a aruncat din barca si a inotat mult in jos – apa era sarata si tulbure si grea si el inota adanc, tot mai adanc pana la fundul infinit al marii, cu cutitul lui ascutit inota

si a taiat franghia si oamenii care au ramas in barca – oamenii lui tata – au ridicat de franghii sicriul care a trecut direct prin fundul barcii de parca ar fi fost din aer; apa s-a scurs si eu eram uda in el, cu parul lung si mainile pe piept

eram uda in sicriul scos de pe fundul marii, in rochia lunga de culoare inchisa; tuseam si tata inota inapoi

in sus,

spre barca,

pe tarm,

in strada orasului, tata era furios pe sora mea geamana si suparat si disperat si nu stia cine sunt – daca sunt eu sau ea

plangeam asa uda cum eram si el ma privea furios si voiam sa ma ia in brate pentru ca eu eram cea mica, vulnerabila si tot timpul nevinovata

si mi-a tras capul spre el, mi-a dat parul la o parte in stanga si n-a gasit acolo semnul – pentru ca era pe dreapta, dar uitase – si mi-a dat drumul, s-a intors cu spatele si mi-a zis: esti ea! trebuie sa te denunt

imi amintesc ca am inceput sa plang mai tare asa uda cum eram si singura pe lume, a nimanui si cu nimeni si gandeam ca e crud cum el n-ar apara-o – eu am facut-o si asa greu mi-a fost, asa greu...

tata si-a amintit brusc ca semnul e pe dreapta si s-a intors, a verificat din nou si dupa aceeea s-a terminat povestea mea, s-a terminat totul si nu cu bine, ci cu un bine amar – tata nu stia sigur cine sunt eu

si nici eu nu mai stiam cine sunt – daca sunt eu sau sunt ea si tata n-o iubea pe ea, o ura si ar fi lasat-o singura

eu nu mai puteam fi sigura care dintre noi doua eram si nici daca tata ma iubeste sau nu – daca eram impostoarea?

**** VA URMA

legendara continuă naştere a lumii de dincoace

sunt lucruri care zboară ne-ntrebate de nimeni
de ce
sunt lucruri libere până şi de viaţă
la fel cum există vieţi netrăite de nimeni
şi urme de paşi invizibile
sunt lumini neaprinse, rămân lucruri nespuse
neinventate sau nesimţite
milioane de cărţi nescrise şi oameni nenăscuţi

sunt gânduri libere de orice minte

sunt mereu aprinse luminile şi nu doarme nimeni
vreodată
e-o lume în care nimeni nu tace deşi e tot timpul linişte
e-o lume în care fantomele câinilor latră la geam
şi unde cineva mic şi hidos te urmăreşte la fiecare pas
cu un carnet negru sub braţ în care îţi notează fanatic toate cuvintele

în lumea care este fără să fie, oribile crime au loc zilnic
sunt toate repeteţii pentru o lume care nu se va întâmpla vreodată
copiii ies dupa fiecare crimă - mici şi murdari - să se joace.
de-a câinii.
cadavrele sunt scoase prin spate, pe uşa încuiată zilnic de zeci de ani
şi lăsate la soare până se evaporă

copiii spun că evaporarea cadavrelor are loc numai noaptea
când o doamnă palidă vine cu ceata.
are un inel argintiu pe mijlociul mâinii drepte
şi
unul cu sigiliu
pe inelarul mâinii stângi
cu care descuie morţi:
lipeşte sigiliul pe fruntea lor şi-l învârte de doua ori; apoi
cadavrele devin transparente
şi pleacă

sau rămân.

fucked up world

as vrea sa pot spune ceva mai interesant decat nimicul din care ma trag si care ma inconjoara, dar adevarul - niciodata absolut de altfel - ma tranteste cu fata in nisip: din nimic ma trag si catre el merg.

lumea se-nvarte in ea insasi si fiecare cerc nou e vechi dinainte de-a se fi nascut. sunt copia nereusita a Propriei Mele Minti, produsul framantarilor in masa a civilizatiilor moarte fata de care sunt, inconstient, teribil de servila si previzibila. civilizatiile pe care le ignor in stramtoarea propriei mele minti din incapatanarea si imposibilitatea de a le percepe sunt totusi produsul Propriei Mele Minti. paradoxal, nu? mai ales ca nici macar eu insami nu-mi apartin - cum ar putea Mintea Mea sa-mi apartina?
sunt produsul nereusit, esuat, utilizat si deja expirat al propriei mele minti.

ma simt un lup de stepa. ma simt bezmetica in propria-mi ceata. ceva se intampla, cred... sau tocmai asta-i: nu se mai intampla nimic.
si totusi sunt lumile care ma scuipa zilnic - le simt scurgandu-se incet prin memoria mea lichida. raman singura fara lume de pe planeta.
sunt un intermezzo.
o pauza.
de-o tigara.
iubesc lumile toate fara sa ma iubeasca vreuna. urasc lumile toate fara sa ma urasca vreuna.

fucked up world, huh?