documentar de si despre arta - James Nachtwey

"Photographers go to the extreme edges of human experience to show people what's going on. Sometimes they put their lives on the line because they believe your opinion and your influence matter. They aim your pictures at your best instincts: generosity, a sense on right and wrong, the ability and the wilingness to identify with others, the refusal to accept the unacceptable."

links:
http://www.ted.com/index.php/talks/james_nachtwey_s_searing_pictures_of_war.html
http://www.youtube.com/watch?v=x3VoyjUP8hg

arheologie pierduta a self-ului

A: what on earth was I thinking?
R: redescoperire din 12.04.2008





"you do the math!" she said and there was nothing as intriguing as her experimental things - the art she couldn't do and which she called experimental.

la urma urmei ce mai conteaza? o sa ne obisnuim si cu asta - cu conditia nefericirii sau mai bine zis a durerii - oricum totul a fost deja scris: ne ramane mult de citit, atat ne ramane. si poate ca nici asta nu conteaza:
- conditia durerii primeaza (as main means of expressing our deepest ego)
- restul e tacere si zgomot si frustrare, plimbare pe valuri, cand sus si cand jos (pacat! am rau de mare, chiar am... uite! si inima-mi bate ciudat de la apa asta adanca)

urmeaza asadar ce mai ramane: Experimental Arts cu urmatoarele sectiuni:
1. finding the self -> being the self -> condition of Exp. Arts
2. writing -> ELIMINATING THE FORM AS FOR THE SELF TO BECOME FULLY PRESENT!

[click!] libertatea miroase a portocale si a apa dulce, cateodata

sunt carti pe care n-apuc sa le citesc
sunt carti al caror titlu nu l-am citit niciodata
ca o apasare de vant dusa la extrem
ca o inchegare de crengi faramitate rotund
ca o plasa de paianjen pe lanturi, ca o plasa de paianjen sub mine
ca niste crengi brodate pe cer - rotite incet ca-ntr-un cazan cu supa
ca tine
ca nimic din toate astea
si ca totul in acelasi timp

asa cum nu reusesc sa inteleg nici macar eu
- neintelesul asadar
mi se strecura livid si umed prin creier ca o ceata vaga
ii simteam cateodata umezeala din stropi de roua
si seara pierduta-n orasul blestemat se rupea zdrentuita pe margini
portocalele cu picioare se minunanu de focul rosu
parjolit si el pe margini
un foc de care crengile nici nu voiau sa auda

frig ca o liniste mare la care ochii se zgaiesc miopi intr-una
si culorile tulburi si ude prin ceata fugind ca niste vanatai jucause pe genunchi
ca tine
ca nimic din toate acestea
ca totul in acelasi timp

fara timp.

**
era un inger care le privea pe jumatate ars, dar la fel de sfant
ele isi escaladau indiferente idealul - erau idealul
era un inger care le privea cu aripile sifonate
ele-si zgaiau mai departe ochii miopi
si ingerul cu coronita albastra le veghea zburlit

cuvântul

*
ultimul cuvânt se traducea singur
îşi rotea-n el însuşi sensurile: era imposibil
să mai ţii pasul cu el
cuvântul îşi lua zborul de unul singur, se traducea
singur în toate limbile necunoscute nouă, stăpânea de capul lui
întregi familii lexicale

se răzvrătea frecvent cuvântul răzvrătit şi se tot metamorfoza: înnebunise!
cine să mai înţeleagă ceva?
şi-am răstignit cuvântul mutant

**
sunt un obiect rătăcit într-o limbă străină şi mi se citeşte în ochi o spaimă inumană
lingvistic vorbind, am literele tocite: când oamenii îmbătrânesc încep să le tremure genunchii, mâinile, ochii, le cad literele din gură
a îngheţat afară de tot.

***
dar până la urmă nimic din tot ce e spus cu siguranţă nu e real şi nici versurile clar delimitate sau semnele de punctuaţie nu mai fac vreo diferenţă. e imposibil să nu ştii că forma nu e un criteriu de definiţie: e elementar, primordial; bebeluşi fiind ştim deja asta, şi nu ne mai miră că sunt cuvintele mari
n-or să-mi vină niciodată cuvintele, indiferent în căte limbi voi spune asta
şi sfârşitul mă urmăreşte flămând şi mie mi-e mai frică de punct decât de moarte: urmează după el nespusul, întunericul şi necuprinsul
ironic cum mă-mpiedic în forme încercând să-mi găsesc forma (şi mi-ar fi mai uşor să-mi găsesc umbra în întuneric)
m-am pierdut într-o limbă străină ca o hieroglifă mică într-un alfabet străin şi mi se citeşte în ochi o groază inumană
repet la infinit singura silabă pe care-o ştiu numai să nu pună nimeni punct

****
mai găsesc din când în când bucăţi din mine eşuată încercând să prind o formă - ca un copil murdar pierdut pe un câmp mocirlos (şi-s ca nebunul de cuvânt care nu se mai hotărăşte o dată ce sens să ia)
de ce literele mici, necunoscute, nu există? un alfabet întreg aşteaptă ca ele să crească şi să ia o formă cunoscută
şi cuvântul să nu se mai rotească ecliptic în el însuşi, să intre-odată-n dicţionar şi să stea naibii cuminte la pagina lui
şi dacă totuşi curcubeul cu nouă culori există?

am fost pierdută azi într-o limbă străină; nu mai ştiu cum am căzut dintr-un buzunar drept în limba asta străină care se-nvârte ea însăşi în ea însăşi

sunt o literă mică. o lume întreagă aşteaptă sa cresc şi să-mi reţin numărul de pagină
sunt o literă mică şi nu ştiu cum să cresc altfel: aştept să mă pronunţe careva, aşa mică şi fără pagină fixă
a îngheţat ieri afară de tot.

toamna 2007, probabil

visul din vis sau mult zgomot pentru nimic

viata mea e o continua incercare de a sta treaza

realitatea e un balon de sapun in care intri si din care iesi la fel de alunecos ca sapunul-mama insusi!
realitatea e, de fapt, un sistem complex de baloane de sapun concentrice - unul in altul, unul in altul, unul in altul
mai mult chiar, sunt dovezi incontestabile de ultima ora ca realitatea e un sistem complex, neregulat si deconcertat de baloane de sapun unul in altul, doua in unul, unul in opt, trei in cinci si asa mai departe

si eu? intrebam eu si-mi tremura vocea
si eu? - imi tremura si barbia, aveam ochii mari si uzi
si eu? eu unde sunt in toate acestea? intreba si un personaj celebru pe care nu-mi mai amintesc daca-l cunoscusem inca oficial

tu? unde esti tu?
da' cine naiba crezi ca sta sa vada unde esti tu?
planeta e ocupata, sunt razboaie, e foamete, e lume de colindat
mai bine spal vasele, mananc pahare sau spal lumea pe picioare decat sa-mi zgaiesc ochii sa vad unde esti tu in toata incalceala asta alunecoasa de baloane!

taci, ma ca sperii copiii! [de ce vorbesti urat cu copiii, ma?]
nu plange, hai ca va zic eu:
eu sunt undeva intre ele, ies din unul in altul intrand din unul in altul, mergand cand concentric, cand excentric dintr-o realitate in alta - unele's ale mele, altele's ale altora
eu tot ratacesc dintr-un balon in altul ca dintr-o burta de peste in alta gasind de fiecare data balonul final care le cuprinde pe toate, confundandu-l mereu pe ultimul cu urmatorul si pe toate [in afara ultimului din care am iesit] cu supremul ultim balon care trebuia - in mintea mea - sa fie absolut
cine crezi ca-mi mai urmareste coordontale in incalceala asta asta de baloane alunecoase din care eu insami - alunecoasa ca sapunul-mama - cad in nestire de milioane de ori?

imi raspundeam eu mie insami - si poate si altora
imi raspundeam asa, spunandu-mi pe nume (un nume necunoscut inca, dar pe care noi intre noi il stiam) si intre timp memoria caderilor dintr-o realitate in alta se depunea in jurul a ceva necunoscut inca (dar nici noi intre noi nu-l cunosteam inca, nu-l cunosteam personal pe acest ceva neterminat inca!)
memoria caderilor mele in mine insami si in afara mea se depunea concentric ca straturile fine, sticloase, mortale si perfect albe [ca obsesiile mele de albe] din calciu care se depun in jurul embrionului din pantecul Zahrei care l-a tinut acolo multa vreme (46 ani!)
memoria se depunea in straturi subtiri de calciu in jurul embrionului mic si neterminat inca, protejandu-l bine de tot (pentru totdeauna de bine, chiar), cel mai bine de lumea in care venea, de lumea din care venea, atat de bine incat il sufoca si-l inlocuia cu straturile perfect concentrice - alb-sticloase, moarte

memoria caderilor mele dintr-o realitate in alta se depunea perfect ordonat si concentric in straturi subtiri (dar certe, sticloase si iremediabile) de calcar in jurul a ceva neterminat inca devenind astfel eu - un eu strain si nesigur

memoria caderilor mele neordonate in mine insami si in afara mea se depunea cuminte in straturi albe in jurul meu

viata mea e o continua incercare de a sta treaza

5(6?) ianuarie 2009
obs: RESCRIERE!

I have spread my dreams under your feet (W. B. Yeats)

I have trembled on the verge of madness
and the midnight plum shook frightened
I have trembled on the verge of madness
and I don't even wish it never happened

asteapta mirosul de sare sa fie zvantat de valuri
trasurile grele nu mai scartaie pe nisip - s-a terminat si cartea!
astept sa-nteleg ceva secret si esential
astept sa ma trezesc sau sa mor
e ceva dumnezeiec si-n asta

copacul e o chitanta folosita
si eu sunt invizibila, frustrata si - evident - mica
erau frumuseti profunde in urma si inaintea mea
eram o nota ghidosita intre liniile infinite ale portativului - pe care nu mai deraia nici un tren
frumosi ochi vineti ma bantuiau pe sub scanduri - afara mirosea a brazi

e ceva furios si necunoscut in toate astea
lumea cealalta se bate deja pentru sufletul meu
de deasupra gropii tremur pe culmile nebuniei - frumosi ochi vineti ma bantuie de dupa scanduri
e inacceptabil de dulce mirosul de cadavru
ma apropii mereu de ceva ce se sperie si fuge - descopar in noi copii cu ochi inegali
ingerul nnu mi-a vorbit demult - oricum e o-mpletire de lemn aspru vorba lui - nu sunt foc s-o inteleg, sunt numai apa vanata in care mor ingeri

e ceva nou si puternic care se destrama in mine
se desfasoara fluturand in vant fire subtiri, alunecoase taioase
e ceva esential care se pierde din mine
stiu ca sufletul meu e deja plecat
sunt un trup pe care-l trage pamantul de toate: incepe incet si stie sa fie subtil;
ei stiu sa citeasca pe intuneric
e inacceptabil de dulce mirosul meu - lumea cealalta te ia pe bucati si-ncepi sa te simti strain pana cand propriul trup iti cade in brate

e ceva neterminat in toate acestea

7 decembrie 2008